Imi pare atit de rau pentru calitatea asta a oamenilor,si nam nici un argument de ce intimpla anume asa si nu altfel.Chiar daca incerc dio bucata buna de timp sa studiez psihologia,nu pot sa lamuresc si sa definesc o astfel de calitate,si nici in materialul de specialitate nu am gasit asa tangente...Doar ţărăneşte imi pot exprima nedumerirea:"Omul intelege,doar cind este nevoit sa inteleaga"...Simte pe piele sa numai atunci cind se frige..Vede doar atunci cind nu mai poate...Se bucura de lumina doar cind se trezeste in intuneric...Plinge numai atunci cind ramine singur,fara sprijin si speranta...Se roaga cind nu mai exista nici o sansa,si numai atunci crede in minuni ..Sunt atitea de spus la capitolul asta,ideile imi curc si curg,si totusi nu le pot aranja asa dupa valoarea sensului lor propriu...Am zis oamenii...din care la sigur fac parte si eu ...Mii ciuda pe mine,ma enervez si ma critic de 100 de ori,dar automat ratiunea imi raspune....esti la fel ca toti oamenii -SLABĂ...Se creaza impresia ca Vad,Simt si Percep...doar cei alesi,acei alesi care sunt blestemati de soarta....dar poate si miluiti insusi de ea...Mii jale sa-i vad,DA mii jale...si in acelasi timp ii respect,sii invidiez cu o invdie alba pentru puterea,dorinta,si increderea sa să miarga mai departe,chiar daca suportul lor de baza sunt:scaunul cu rotile,bastonul,ochelarii,aparatele de auz...Imi curge inima cu lacrimi de singe,cind ii vad,cind vorbesc cu ei,si cind primesc in semn de multumire DOAR un zimbet neprihanit si extrem de sincer...Chiar nu-mi pot raspunde la riul de intrebari care se ivesc necontenit:"De ce nu ma trezesc in fiecare zi cu gindul ca sunt cea mai fericita,ca sunt un om complet,si nu ma multumesc de ceea ce am,si ca de fiecare data gasesc prilejul ca pesimismul sa ma domine"...Ne credem mare destepti citiodata..suntem siguri pe noi,si de ceea ce facem,cautam raspunsuri la psihologi,ne inspiram de unde se poate si nu se poate,si nu atragem nici o atentie la cei mai cei mai PROFESORI DE VIAŢĂ-INFIRMI ,DAR DE VAZĂ...care traiesc cu noi pe o scara,merg alaturide ,pe strada,in troliebuz,la masa...Avem atitea de invatat de la ei...ca nici eciclopediile de viata nu ar face concurenta,caci ceea ce ne pot spuneei nu e o simpla teorie,ci doar o simpla,dureroasa,si crunta REALITATE...In momentul asta mii jale de mine,si ma comaptimesc sincer,caci la drept vorbind eu sunt "infirma",si ca ceea ce am nu valoreaza nimic...Am ce am de la Dumnezeu,si nici macar nu le pretuiesc..Imi pare rau ca imi amintesc de aceste mici detalii numai cind vad...si nu port in suflet amintirea asta pretutindeni..Imi pare rau...Acum incerc si sper sa sa continui la fel si in continuare..sa ma stradui sa fiu mai conştientă..si sa-mi dezvolt calitatea de a -ŢINE MINTE,IN SUFLET CE AM,ŞI CE DATOREZ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu