amintiri cu pirtii reci...

Ce mai iarna frate,stau in casa,cu ceasca de ceai verde si iasomie,si ascult sunetul melodios de afara...-PLOUA...Acasa la MD,lumea moare de frig da eu stau si ascult cum ploua..Sunetul asta imi trezeste o melancolie cu adevarat profunda...de casa....de zapada...de ger...de scirtitul de sub picioare..si desigur de prospetimea din jur...Vreau si eu zapada...vreau sa dirdii de un frig nebun...vreau ca manusele si cizmele sa-mi fie pline de nea..si in 5 minute sa fiu uda pina la glezne...vreau sa-mi fac o copie de baba de zapada...vreau...Mii dor de senzatia asta de sclipire magnifica a imensului alb ce se invaluie in jur...de mantaua curajoasa ce acopera intreaga creatie din imprejurimi...Acum doar una ma mai linisteste ca in curind o s-a vizitam cei mai apropiati  munti din Tripoli,ca macar pe 1 ora sa simt in mina vri-un botz infinit de creatii perfecte din 5 unghiuri..Oricum si aici iarna isi impune prezenta...Marea e mai dura si rece..Aerul mai necrutator...Dar ne recompenseaza privelistea...Apa si muntii albi  oglindinti in ea...O imagine perfect fantastica...Dar care din pacate nu se compara cu alta mult mai fantastica...Parcul alb,cu mici pirtii strecurate prin el,vazuta din geamul casei mele parinteshti....