ochii lui albastri...

Iubesc...
Ba nu....Sunt indragostita....
Nu stiu de ce niciodata n-am gasit cuvintele potrivite pentru a scrie macar citeva rinduri despre Omul meu...presupusa jumatate care cu timpul a devenit un  intreg...Probabil egosita din mine nu mia persmis sa il afisez in spatiu,pentru al ascunde de ochiul lumii ca nu cumva sa fie spulberat visul incorporat aievea...Nici acum nu pot formula macar un gind referitor la creatorul meu de astazi...Caci asta e adevarul...M-a creat din nou,cu amar,lacrimi,fericire,si daruire de sine...tinundu-ma de mina...asa m-a prins..si asa continua sa plamadeasca bunul din mine la fel ca odinioara...-tinundu-ma de mina...
Cred ca asa l-as urma o viata ..indiferent de directia in care o va lua, far de teama,si remuscare...oarba sau muta...macar in umbra sa de-oi fi...Mi-am gasit genul si bucata care ma completeaza..chiar daca pot exclama regeste ca suntem contrariul...Eu aprinsa-el calmitatea intruchipata...Eu isterica-el un manunchi de nervi tari...Eu fricoasa de ziua de miine...el rational pina la oase...Prin felul sau de fire simpla,am inteles cum e sa citesti printre rinduri,si cum e sa descoperi dulceata miezului numai cu multa grija si rabdare...ca totul se intimpla la timpul lui,si cu un scop anume...Magia cu care ma inpinzeste ori de cite ori vrea sa-mi dea o lectie,deja mi-a devenit familiara..si pedepsele lui cu sens dublu ascuns imi creaza interesul de a continua integrama lui pina la capat...Doar pe umarul lui simt aboarea mirosului de casa...ceva specific  si nesimnificativ  pina acum...Senzatia asta de siguranta o port numai alaturi de el..caci siguranta  de casa parinteasca am pierdut-o printre mii de km care ne desparte ...
Si parca totul e mai simplu,si parca totul are culoare in raiul asta in care m-a adus...Totul il caracterizeaza,si oriunde nu as privi ii apare chipul...prin razele solare ce cad plapind pe obrazul gol si rece,prin sunetul de mare zbuciumata a carui val il bate-n stinca;la fel ca motanul vecinilor care se intinde alene si indiferent;prin muntii care stau de vege formind o fortareata,sub poalele carora esti ca un ostatic...prin  flori de portocala a caror miros ii inecata lumea...si eu..caci e mirosul lui...dulce si salbatic...ca floarea de portocala...
Si daca o sa fiu asa alintata ca acum,cu mic dejun si cina pe malul marii,cu flori de tot soiul cu prilejul unor sarbatori improvizate,cu reazliarea oricarui moft nascocit asa de mine,numai ca sa-i vad reactia,cred ca sunt gata sa-i fiu sotie,amica,si "kent la dela",macar si 9 vieti in colo....
Acum cind sunt linga inima mea...pe umarul meu...simt ca nu mai am nevoie de nimic...
...doar de ochii lui albastri...