-Da ce esti asa trista doamna?
-Astazi iarasi aceeasi poveste...
-Adic?
-Astazi iarasi nimeni nu a vrut sa se aseze linga mine in autocar...
-Ei si?Macar ai avut unde sa-ti pui geanta,si loc mai mult...zic eu cu un zimbet fals,care de fapt ascundea avalansa de lacrimi pe care ma cuprins...
-...(((
De ce?
Ca-i proasta lumea...
Inteleg doar acum ca sunt mai multi oameni bolnavi care ma inconjoara decit sanatosi,figurativ vorbind desigur...bolnavi mental,psihic...nu stiu caci oamenii cu astfel de diagnosuri sunt OAMENI,iar astia care se comporta anormal,neomenesc nu stiu ce adjectiv sa le atribui...
Iau masa zi de zi linga o doamna care sufera de leucemie...intotdeauna e mai izolata,si comunica doar cu oameni de natia ei-albaneza...are vrio 60 de ani..dar munceste zi de zi far de nici un oftat de oboseala sau de plictiseala cum o facem noi restu...e plina de entuziasm....si totusi se gasesc niste binevoitoare care topesc tot ce a mai ramas bun din femeia asta...bunadispozitie....De ce?Pentruca poarta peruca si sprincenele ii sunt vospite cu creionul..De aia...Tupism nu alceva....Sunt niste balene de grase de nici nu pot intra pe usa autocarului,pute de la ele a transpiratie si mincare alterata din geanta,si auzi frate,inconjor femeia asta caci cica e pe duca....Slanina li-a mincat probabil inima,sau obrazul l-au ingrosat pin la limita posibilului,dar de bun simt si cei 7 ani de acasa far de pomina...
Trist,caci cu astfel de oameni traim zi de zi..respiram acelasi aer...facem parte dintr-o lume...
Am ajuns sa fim aidoma unei haite de lupi,unde cel mai slab e mincat sau pur si simplu parasit sa moara..dar si animalele astea o fac doar cind sunt siguri ca nu mai are nici o sansa....iar noi?ce facem?daca suntem ingenunchiati,neaparat se va gasi cineva care iti va da cu piciorul sa cazi,dar nu vei vedea niciodata o mina intinsa de ajutor....
Norocul meu e ca am un refugiu al meu,unde ma pot plinge,revolta,ride,si adormi linistita si implinita...e unicul suflet linga care nu-s extraterestra sau renascuta din antichitate cum ma cred unii,si unde principiile,valorile morale si buna conduita nu sunt cazute ca din pod...Toata oboseala,si ciuda capatate pe parcursul zilei,se evaporeaza cum ii vad faptura care ma asteapa la prag, imi deschide bratele,si imi spun singura "Bun Venit Acasa..."
..caci de altfel eram sa fac si eu...ca trenul...tuc tuc....
-Astazi iarasi aceeasi poveste...
-Adic?
-Astazi iarasi nimeni nu a vrut sa se aseze linga mine in autocar...
-Ei si?Macar ai avut unde sa-ti pui geanta,si loc mai mult...zic eu cu un zimbet fals,care de fapt ascundea avalansa de lacrimi pe care ma cuprins...
-...(((
De ce?
Ca-i proasta lumea...
Inteleg doar acum ca sunt mai multi oameni bolnavi care ma inconjoara decit sanatosi,figurativ vorbind desigur...bolnavi mental,psihic...nu stiu caci oamenii cu astfel de diagnosuri sunt OAMENI,iar astia care se comporta anormal,neomenesc nu stiu ce adjectiv sa le atribui...
Iau masa zi de zi linga o doamna care sufera de leucemie...intotdeauna e mai izolata,si comunica doar cu oameni de natia ei-albaneza...are vrio 60 de ani..dar munceste zi de zi far de nici un oftat de oboseala sau de plictiseala cum o facem noi restu...e plina de entuziasm....si totusi se gasesc niste binevoitoare care topesc tot ce a mai ramas bun din femeia asta...bunadispozitie....De ce?Pentruca poarta peruca si sprincenele ii sunt vospite cu creionul..De aia...Tupism nu alceva....Sunt niste balene de grase de nici nu pot intra pe usa autocarului,pute de la ele a transpiratie si mincare alterata din geanta,si auzi frate,inconjor femeia asta caci cica e pe duca....Slanina li-a mincat probabil inima,sau obrazul l-au ingrosat pin la limita posibilului,dar de bun simt si cei 7 ani de acasa far de pomina...
Trist,caci cu astfel de oameni traim zi de zi..respiram acelasi aer...facem parte dintr-o lume...
Am ajuns sa fim aidoma unei haite de lupi,unde cel mai slab e mincat sau pur si simplu parasit sa moara..dar si animalele astea o fac doar cind sunt siguri ca nu mai are nici o sansa....iar noi?ce facem?daca suntem ingenunchiati,neaparat se va gasi cineva care iti va da cu piciorul sa cazi,dar nu vei vedea niciodata o mina intinsa de ajutor....
Norocul meu e ca am un refugiu al meu,unde ma pot plinge,revolta,ride,si adormi linistita si implinita...e unicul suflet linga care nu-s extraterestra sau renascuta din antichitate cum ma cred unii,si unde principiile,valorile morale si buna conduita nu sunt cazute ca din pod...Toata oboseala,si ciuda capatate pe parcursul zilei,se evaporeaza cum ii vad faptura care ma asteapa la prag, imi deschide bratele,si imi spun singura "Bun Venit Acasa..."
..caci de altfel eram sa fac si eu...ca trenul...tuc tuc....
... nu exagera tashka sunt shi oameni buni...) de exemplu tu...)
RăspundețiȘtergereasha oameni nu merita energia ,gidurile shi timpul tau... n-ai sa schimbi oamenii...
oamenii intodeauna critica tot ce nu intra in ramele 'normalului', se bucura ca macar pe cineva pot sa arunce emotziile negative...
nu uita totul ce nu facem se intoarce la noi asa ca la ei tot o sa vina toata ignorantza lor...
BINE SPUS....
RăspundețiȘtergere